Cu deosebită mândrie anunțăm că, Liceul Tehnologic Bâlteni a obținut Acreditarea Erasmus+ în domeniul educației școlare (KA120-SCH), proiect finanțat de UE din fonduri europene, un rezultat care confirmă calitatea demersurilor educaționale, viziunea europeană și angajamentul nostru pentru dezvoltare durabilă, digitalizare și inovare pedagogică.
Această acreditare ne oferă oportunitatea de a derula, pe parcursul a doi ani, mobilități educaționale dedicate cadrelor didactice și elevilor, având ca obiectiv dezvoltarea competențelor-cheie STEAM, eco-sociale, digitale și de educație pentru dezvoltare durabilă (EDD).
Pe parcursul celor 2 ani, vor avea loc următoarele mobilități:
- 9 cadre didactice vor participa la cursuri de formare;
- 2 profesori la Job Shadowing, pentru schimb de bune practici și consolidarea competențelor profesionale.
- 14 elevi (7 de gimnaziu și 7 de liceu), însoțiți de 2 profesori, vor participa la mobilități de grup.
Prin implementarea acestui proiect Erasmus+, instituția noastră își consolidează rolul de școală europeană, deschisă spre inovație, colaborare internațională și educație de calitate, centrată pe elev și pe provocările actuale ale societății.
Această acreditare reprezintă nu doar o recunoaștere a muncii depuse, ci și un angajament ferm pentru viitorul educației.
